Alianța PNL–PSD: Istoric, efecte nocive și responsabili

Context istoric al relației PNL–PSD

Partidul Național Liberal (PNL), formațiune de centru-dreapta cu o istorie îndelungată, a avut de-a lungul timpului colaborări ocazionale cu formațiuni de stânga succesoare ale FSN/PSD. Încă din anii ’90 au existat alianțe contra naturii: de pildă, o facțiune liberală (PNL-Aripa Tânără, condusă de Dinu Patriciu, Călin Popescu-Tăriceanu ș.a.) a intrat la guvernare alături de FSN în guvernul Petre Roman, iar PNL însuși (condus de Radu Câmpeanu) a susținut guvernul FSN-ist Teodor Stolojan – romania.europalibera.org. Mai târziu, în 2007–2008, guvernul minoritar Tăriceanu (PNL) s-a menținut la putere cu sprijinul parlamentar al PSD, iar în 2009 chiar s-a format o coaliție PDL–PSD sub egida președintelui Traian Băsescu – numită atunci „soluția imorală” – romania.europalibera.org. Aceste compromisuri au semnalat că, în ciuda diferențelor ideologice clamate, PNL și PSD au fost dispuse să colaboreze atunci când le-a convenit intereselor politice de moment.

USL (2011–2014): „Monstruoasa coaliție” și consecințele sale

Cea mai notorie alianță PNL–PSD din trecut a fost Uniunea Social-Liberală (USL), parafată în 2011 de Crin Antonescu (PNL) și Victor Ponta (PSD), alături de Dan Voiculescu (PC) – romania.europalibera.org, vice.com. USL a fost supranumită chiar „monstruoasa coaliție”, reunind stânga și dreapta într-un bloc comun fără precedent – romania.europalibera.org. Scopul declarat al USL a fost să înlăture regimul Băsescu și guvernul de dreapta de atunci – vice.com, însă efectele pe termen lung au fost nocive pentru democrație. Alianța a obținut o majoritate uriașă (peste 60% din mandate la alegerile din 2012) – vice.com, eliminând practic alternativa politică. Observatorii au remarcat că însăși existența USL a fost o lovitură pentru democrație, întrucât a unit stânga și dreapta într-un oligopol politic ce tindea spre monopol, lăsând electoratul fără opțiuni reale de alternanță – mediaquality.ro. USL a încercat să își consolideze puterea modificând reguli electorale (ex. eliminarea turului II la locale) și atacând instituții (celebrul „marțea neagră” din decembrie 2013 pentru super-imunități parlamentare și schimbări judiciare pe furiș – monicamacovei.eu). De asemenea, guvernarea USL a generat crize politice majore – suspendarea președintelui în 2012, criticată dur la nivel internațional – care au dus la amânarea intrării României în Schengen și prelungirea monitorizării MCV – mediaquality.ro. Alianța s-a rupt înainte de prezidențialele din 2014 pe fondul neînțelegerilor Ponta–Antonescu, lăsând în urmă un PNL slăbit și fragmentat: Crin Antonescu s-a retras practic din viața politică, iar PNL a decis să se reorienteze spre dreapta (fuzionând cu PDL). Imaginea PNL a suferit însă: asocierea cu PSD a fost percepută ca trădarea valorilor liberale și a electoratului anti-PSD, stigmat care a persistat ani la rând.

Refacerea alianței PNL–PSD după 2021 („USL 2.0”)

După alegerile din 2020, PNL a guvernat inițial într-o coaliție de centru-dreapta anti-PSD. Însă, în toamna lui 2021, pe fondul căderii guvernului Cîțu și al crizelor politice, conducerea liberală a ales să refacă o alianță cu PSD, spre stupefacția propriului electorat. La numai un an de la campania în care PNL promisese „să alunge PSD de la putere”, refacerea USL – numită și „USL 2.0” – a fost percepută drept o răsturnare a voinței electoratului liberal – romania.europalibera.org. Dacă prima versiune a USL fusese anunțată înainte de alegeri și deci avea o oarecare legitimitate dată de votul popular, noua coaliție PNL–PSD din 2021 nu a fost validată de electori, ba chiar contrazice flagrant mandatul dat de votanții PNL, preponderent anti-PSD – romania.europalibera.org, romania.europalibera.org. Liderii PNL și PSD au justificat alianța invocând “stabilitatea” țării și necesitatea unei majorități largi în fața crizelor (pandemică, energetică etc.) – romania.europalibera.org. Marcel Ciolacu (PSD) declara că „nu avem altă soluție politică” la moment de răscruce – romania.europalibera.org, iar liberalii pro-alianță s-au agățat de argumentul aritmeticii parlamentare, considerând că doar alături de PSD se putea forma o majoritate stabilă – romania.europalibera.org. Cu toate acestea, costurile morale și electorale ale acestei decizii au fost imense. PNL și-a încălcat propriul congres de partid (în septembrie 2021 Florin Cîțu proclama că „cât sunt eu președinte PNL, nu vom face alianță cu PSD” – romania.europalibera.org) și întregul discurs anti-PSD al ultimului deceniu, decredibilizându-se în fața opiniei publice.

Erodarea identității liberale și efectele asupra PNL

Alianța cu PSD a produs o criză internă majoră în PNL, mulți membri considerând-o o trădare a valorilor partidului. Tabăra fidelă fostului lider Ludovic Orban a denunțat violent această orientare, avertizând că este „o sinucidere politică” pentru PNL – ziaristii.com. Orban a arătat că electoratul a votat PNL tocmai ca să țină PSD în opoziție și că noul guvern „nu va fi un guvern al cetățenilor care cred în ideile liberale, democrație și justiție independentă”, ci rezultatul unui troc de culise – ziaristii.com. Imediat, PNL s-a scindat de facto: Ludovic Orban, alături de circa 16 parlamentari și alți membri marcanți, a părăsit partidul după 30 de ani de activitate, acuzând că „actuala echipă de conducere a confiscat partidul” și „a aruncat PNL și România la picioarele PSD” – g4media.ro. Alți liberali vechi precum Violeta Alexandru sau Adrian Oros au lansat acuzații de lașitate și oportunism la adresa noii conduceri, subliniind că PNL a promis să scape țara de “ciumă roșie” și acum face pact tocmai cu ea – g4media.ro, g4media.ro. Acești „adevărați liberali” (cum îi numește opinia publică dezamăgită) au înființat noi formațiuni (ex. partidul Forța Dreptei condus de Orban) sau au trecut în opoziție, continuând să critice deriva PNL.

Pe lângă pierderea membrilor și a unității interne, imaginea publică a PNL a fost grav șifonată. Credibilitatea partidului ca forță de centru-dreapta a fost pusă sub semnul întrebării în momentul în care liberalismul din PNL “a sucombat” – după cum plastic a remarcat Dan Barna (USR) – sub conducerea noii echipe și sub tutela președintelui Iohannis – ziare.com. Barna a afirmat că „liberalismul, atât cât mai era în Partidul Naţional Liberal, tocmai i s-a pus cruce de către echipa câştigătoare”, considerând că odată cu această coaliție se încheie povestea PNL-ului istoric – ziare.com. Practic, PNL și-a erodat propria identitate: după ani întregi în care s-a definit prin opoziția fermă la PSD (mai ales în perioada abuzurilor regimului Dragnea, când liberalii au capitalizat indignarea societății față de OUG13 și atacurile la Justiție – romania.europalibera.org), brusc partidul a îmbrățișat tocmai adversarul detestat. Acest viraj a fost resimțit ca o trădare a alegătorilor care își puseseră speranța în PNL ca alternativă la PSD – hotnews.ro. „Alianța cu PSD e o rușine și o trădare a celor care au votat PNL”, a declarat Ludovic Orban, descriind noua coaliție drept „o alianță împotriva naturii, făcută în disprețul oamenilor” care își dăduseră votul pentru altceva – hotnews.ro.

Consecințele electorale deja se văd: PNL a pierdut masiv suport popular în ultimii ani, fiind depășit atât de PSD cât și – fenomen alarmant – de un partid extremist care a speculat nemulțumirea votanților (AUR). Sondajele recente indică prăbușirea încrederii în partidele sistemului: de exemplu, în 2025 PNL abia mai era creditat cu ~17%, comparativ cu peste 25% cât obținuse în 2020, în timp ce alternativa extremistă AUR a urcat la peste 40% – romania.europalibera.org. Dezamăgirea față de alianța PNL–PSD și lipsa unei opoziții liberale credibile au alimentat ascensiunea acestui curent radical, ceea ce reprezintă un risc major pentru scena politică. Practic, prin compromisul său, PNL a lăsat un vid în zona de centru-dreapta, deziluzionându-și electoratul și transferând capital politic către partide populiste sau antisistem.

Impactul guvernării PNL–PSD asupra țării

Dincolo de soarta PNL, alianța cu PSD a avut efecte nocive și asupra guvernării țării, atât ca politic publice cât și ca încredere democratică. În esență, s-a format un guvern mamut, reunind cele mai mari două partide, ceea ce a condus la slăbirea oricărei opoziții eficiente în Parlament. Criticii au comparat situația cu refacerea FSN-ului din anii ’90, adică o coaliție de tip partid-stat, în care puterea se concentrează aproape total – ziare.com. „Vedem un nou FSN”, a spus Dan Barna, sugerând că prin readucerea PSD la guvernare sub oblăduirea președintelui Iohannis s-a recreat un monopol politic dăunător – ziare.com. Democrația suferă atunci când stânga și dreapta se contopesc la putere, căci dispare alternanța și controlul reciproc. Practic, USL 2.0 înseamnă restaurarea unui cvasi-partid unic cu mai multe aripi (PSD, PNL, UDMR), care împarte între ele toate funcțiile și resursele, lăsând opoziția fragmentată și marginalizată – mediaquality.ro.

Un alt efect nociv este perpetuarea politicii de cumetrie și interes personal în dauna interesului public. În locul unei competiții politice bazate pe idei diferite, alianța PNL–PSD s-a tradus prin împărțirea clientelei și a resurselor statului între cele două grupări. Vicepremierul Dan Barna a descris plastic noua guvernare ca fiind „de împărţit oportunităţi, de jumulit banul public”, adică un executiv preocupat mai degrabă de împărțirea prăzii (contracte, sinecuri) decât de reforme pentru cetățeni – ziare.com. Această evaluare este confirmată chiar din interiorul PNL: Ludovic Orban avertiza că „orice alianță cu PSD nu reprezintă altceva decât un avantaj pentru partidocrația PSD-istă și PNL-istă, pentru cei care vor contracte și funcții la stat, pentru cei care vor să se îmbogățească din relația cu statul, fără să le pese de ceea ce dorește cetățeanul” – ziaristii.com. Cu alte cuvinte, alianța a fost percepută ca fiind încheiată de o elită egoistă, interesată de accesul la resurse, nu de binele public. Aceste trocuri politice au stagnat sau compromis multe reforme. De exemplu, numirile în funcții-cheie s-au făcut preponderent pe algoritm politic PNL–PSD, nu pe competență, consolidând nepotismul. În plan economic, coaliția a evitat măsurile nepopulare și a preferat soluții de compromis, adâncind dezechilibre (criticii subliniază de pildă creșterea cheltuielilor bugetare și amânarea reformelor structurale). Iar în Justiție, deși nu s-au repetat derapajele din epoca Dragnea, apetitul pentru a continua lupta anticorupție a fost diminuat – neexistând presiune politică reală, marile partide fiind acum aliate tacit în a-și proteja baronii.

De asemenea, legitimitatea politică a guvernării a fost șubrezită. PNL și PSD candidaseră separat în 2020 promițând agende diferite, chiar opuse, iar votanții lor nu își imaginaseră această coabitare. S-a creat astfel un sentiment de frustrare și neîncredere în rândul cetățenilor, care se simt înșelați. Mulți se întreabă pe bună dreptate ce rost mai are votul dacă, oricum, marile partide se unesc după alegeri și împart puterea între ele. Acest cinism erodează participarea civică și alimentează discursul anti-sistem. În plus, polarizarea societății nu a fost atenuată de marea coaliție, ci a fost exacerbată – deoarece o parte semnificativă a populației anti-PSD a perceput alianța ca pe o capitulare, migrând spre opoziția extremistă, în timp ce nucleul dur al PSD a privit cu suspiciune pactul cu „dușmanul” liberal. Astfel, țara a rămas divizată și fără o direcție clară de reformă, în timp ce guvernarea PNL–PSD a însemnat adesea blocaj și incoerență (fiecare partid încercând să-și menajeze propriul electorat, frânând inițiativele celuilalt).

Personajele politice responsabile și implicate

Cine se face vinovat de această alianță nocivă? În primul rând, „elita” PNL care a orchestrat pactul cu PSD – adică gruparea din jurul președintelui Klaus Iohannis și a liderului impus Florin Cîțu (urmat de succesorul Nicolae Ciucă). Surse politice au indicat că Iohannis a fost principalul artizan din umbră, el insistând pentru o „majoritate stabilă și asumată”, chiar cu prețul refacerii USL. Iohannis și-a abandonat propriul discurs virulent anti-PSD (în anii precedenți numise PSD „un pericol pentru România”, participase la proteste anti-guvernul PSD și inițiase un referendum pentru justiție împotriva abuzurilor PSD – vice.com) și a girat direct coaliția, chemând PNL și PSD la guvernare comună – vice.com. Florin Cîțu, pe atunci lider PNL, deși declarase public cu o lună înainte că „a negocia cu PSD înseamnă a negocia împotriva poporului român” – vice.com, a cedat presiunilor și a acceptat negocierile cu PSD pentru a rămâne la putere. Întreaga conducere centrală a PNL din 2021 – așa-numita “echipă câștigătoare” care l-a susținut pe Cîțu – a votat în favoarea alianței, în pofida opoziției unor lideri locali respectați (Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu ș.a. s-au opus fără succes) – vice.com. Pe de altă parte, de la PSD principalii promotori au fost președintele Marcel Ciolacu și echipa sa de baroni (Paul Stănescu, Sorin Grindeanu etc.), dornici să revină la putere după ce PSD fusese scos de la guvernare în 2019. Ciolacu „și-a asumat proiectul” alianței – hotnews.ro și a negociat rotația premierilor cu PNL, deși cu puțin timp înainte îi stigmatiza pe liberali pentru guvernarea Cîțu și jura că nu va sta la masă cu aceștia – vice.com.

De menționat și precedentele istorice: artizanii USL 1.0 – Victor Ponta (PSD) și Crin Antonescu (PNL) – care în 2011 au pus bazele primei monstruoase coaliții – romania.europalibera.org. Lor li s-a alăturat Dan Voiculescu (fondatorul Partidului Conservator), considerat ideologul din umbră al acelui proiect – mediaquality.ro. Personajele care au acceptat alianța în epoci diferite includ, așadar, nume precum Călin Popescu-Tăriceanu, care în 2007 a colaborat cu PSD (și ulterior a rupt PNL formând ALDE, partid satelit al PSD între 2017–2019), sau Traian Băsescu și Emil Boc, care au cooptat PSD la guvernare în 2009 din calcul politic. Însă în cazul actual, responsabilitatea principală revine liderilor PNL din ultimii ani (Klaus Iohannis, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă) care au preferat alianța cu adversarul tradițional, punând calculul puterii deasupra principiilor, precum și liderilor PSD (Marcel Ciolacu și colaboratorii săi) care au fost bucuroși să profite de slăbiciunea liberalilor.

În contrapondere, figurile politice care au repudiat această alianță și au plecat sau au criticat-o vocal merită menționate: Ludovic Orban – fost premier și președinte PNL, care s-a opus vehement „USL 2.0” și a demisionat din partid acuzând “trădarea gravă a românilor” și “aruncarea României în brațele PSD” – g4media.ro, hotnews.ro; Rareș Bogdan – europarlamentar PNL cunoscut pentru retorica anti-PSD, pus în situația jenantă de a justifica ulterior coabitarea; Dan Barna și Dacian Cioloș (liderii USR) – care au condamnat fuziunea PNL–PSD, afirmând că PNL a abandonat valorile reformiste și a lăsat USR drept singura voce liberală autentică – ziare.com, ziare.com. De asemenea, societatea civilă și presa independentă au sancționat alianța: analiștii au numit-o „cea mai mizerabilă alianță din politica românească” (VICE – vice.com), iar comentatori precum Cristian Tudor Popescu sau Moise Guran au vorbit despre falimentul moral al PNL.

Concluzii: O alianță contra naturii, cu efecte toxice

Bilanțul alianței PNL–PSD este preponderent negativ, atât pentru partidul liberal, cât și pentru România. În încercarea de a se menține la guvernare cu orice preț, elita PNL a sacrificat identitatea și credibilitatea propriului partid, alienându-și mulți membri valoroși și dezamăgindu-și profund electoratul – g4media.ro, hotnews.ro. PNL, un partid istoric ce se mândrea cu moștenirea Brătienilor, a ajuns să fie perceput ca anexă a PSD, pierzându-și mesajul și **“penele” liberale în relația cu social-democrații – mediaquality.ro. Între timp, țara a avut de suferit prin blocarea unei alternative democratice reale și prin consolidarea unui regim de împărțire a puterii între două grupări oligarhice, preocupate mai mult de propriile interese decât de reforme în serviciul cetățenilor – ziaristii.com. Alianța a fost nocivă: a frânat modernizarea și a alimentat cinismul public. Pe bună dreptate, mulți o consideră o eroare istorică, o alianță toxică care a întors România din drumul reformator promis și a deschis calea extremismului ca reacție de protest. În perspectivă, prețul acestei “monstruoase coaliții” îl vom plăti cu toții – prin încredere scăzută în politică, clivaje sociale adâncite și o scenă politică dezechilibrată. Pentru PNL, revenirea la principiile liberal-democratice și recâștigarea încrederii pierdute va fi o sarcină extrem de dificilă după acest episod al alianței cu PSD, care rămâne un avertisment dur despre cum compromisul pentru putere, ignorând vocea alegătorilor, poate distruge atât un partid, cât și speranțele unei țări.ziaristii.com, ziare.com