Vrancea, trei decenii de transformări: economie, educație, politică și cultură (1990–prezent)

Lead/Intro – Trecut industrial, prezent în tranziție

În 1990, județul Vrancea intra în epoca post-comunistă cu un bagaj paradoxal: o economie cândva vibrantă, o societate în pragul schimbării și tradiții adânc înrădăcinate. La Revoluție, județul se mândrea cu 25 de întreprinderi și peste 100.000 de locuri de muncă, având o industrie diversificată (mecanică fină, metalurgie, textile, alimentară) și un nivel de trai apropiat de media națională . Astăzi, după peste trei decenii de tranziție, Vrancea este aproape invizibilă pe harta economică a țării. Ce s-a întâmplat între timp cu „Țara Viei și a Vinului”, cum este supranumit județul? Cum au evoluat economia bazată pe vii, școlile și generațiile tinere, viața politică dominată de personaje locale influente și cultura tradițională în fața valului globalizării? Acest articol investighează transformarea profundă a Vrancei din 1990 până în prezent, căutând răspunsuri și legături între domeniile cheie ale dezvoltării sale.

Economie: De la viile tradiționale la provocările modernizării

Răsărit peste viile din Vrancea, supranumită „Țara Viei și a Vinului”, simbol al tradiției viticole locale.

În plan economic, Vrancea a traversat un drum sinuos de la prosperitatea industrială a anilor ’80 la declinul tranziției și încercările recente de modernizare. Înainte de 1989, județul se situa în plutonul de mijloc al dezvoltării economice naționale, găzduind combinate și fabrici de vârf – de la Întreprinderea de Scule și Elemente Hidraulice (ISEH) cu aproape 6.500 de angajați , la uzina de laminate, filatura de lână, fabrica de mobilă și alte 25 de întreprinderi ce asigurau peste 100.000 de locuri de muncă . Acea structură industrială diversă asigura salarii comparabile cu ale altor județe și un trai decent pentru vrânceni. Însă de-industrializarea post-1990 a lovit puternic regiunea: astăzi în Vrancea lucrează mai puțini oameni decât în 1950, aproximativ 50.000 de salariați, restul emigrând sau reorientându-se spre agricultura de subzistență . Statisticile arată că județul este pe primul loc național la migrația forței de muncă peste hotare – în jur de 70.000 de vrânceni muncesc astăzi în străinătate, depășind numărul celor rămași să lucreze acasă .

Colapsul industriei vrâncene în anii ’90 și 2000 a avut cauze locale și naționale. Multe fabrici au fost privatizate fraudulos sau pur și simplu abandonate. „După anul 2000, economia a fost distrusă de potentați locali sau naționali, susținuți de politicieni, care au luat pe nimic fabricile și le-au falimentat, vânzându-le la fier vechi” povestește un fost lider local . Exemplele sunt numeroase: laminorul din Focșani (1.500 de angajați în perioada de glorie) a fost lichidat în 1997, iar ultimii 500 de muncitori rămași au intrat în șomaj până în 2008 . Combinatul de prelucrare a lemnului, construit în 1970 cu tehnologie suedeză și renumit pentru mobila de export, a fost închis acum două decenii, clădirile fiind rase de pe fața pământului . Chiar și perla industrială ISEH Focșani a dispărut tragic: un incendiu devastator în 1991 a lăsat mii de oameni fără loc de muncă . Revenirea economică a Vrancei a întârziat, astfel că regresul s-a resimțit inclusiv în anii 2000, deși România trecuse prin perioade de creștere economică. Multe orașe și comune vrâncene au rămas în urmă, în pofida alocărilor bugetare consistente din anii fără crize majore .

În acest peisaj sumbru, tradiția viticolă a județului a rămas un pilon economic central, dar nu fără provocări. Vrancea deține astăzi cea mai mare suprafață viticolă din România: peste 26.000 de hectare de viță de vie, aproximativ 10% din totalul național . Trei podgorii istorice – Panciu, Odobești și Cotești – produc anual peste 100 de milioane de litri de vin , iar județul este pe bună dreptate numit „Țara Viei și Vinului”. Viticultura angajează direct și indirect zeci de mii de localnici; în 2015 se estima că aproape 80.000 de vrânceni își legau existența de acest sector . Totuși, provocările modernizării sunt evidente. După 1990, loturile viticole au fost fărâmițate între micii proprietari, reducând eficiența și accesul la piață . „Singura problemă a podgorenilor este că nu au piață de desfacere, lucrând pe suprafețe mici, fărămițate” nota un reportaj local . Lipsa centrelor de colectare și a capacității de procesare industrială a forțat mulți viticultori să vândă vrac sau să abandoneze viile. În ultimii 15 ani, peste 1.500 de hectare de vie au fost defrișate în Vrancea, semn al dificultăților de a menține cultura viței-de-vie în economia de piață (concurența crește, forța de muncă rurală scade) . Cu toate acestea, se văd și semne de adaptare: investiții noi în crame moderne, oenoturism (turism viticol) în dezvoltare și accesarea fondurilor europene pentru reconversia viței de vie. Antreprenorii locali din industria vinului au început să deschidă pensiuni, săli de degustare și mici resorturi printre dealurile acoperite de vii, deși recunosc că „turismul oenologic nu se poate susține singur” încă, fiind mai mult o pasiune și o completare a afacerii de bază .

Pe lângă viticultură, economia Vrancei de azi se sprijină pe câteva sectoare-cheie: industria confecțiilor (textilă) – în Focșani și Odobești operează fabrici de îmbrăcăminte care angajează în total aproximativ 10.000 de persoane , multe lucrând în sistem lohn pentru export. De altfel, topul exportatorilor vrânceni este dominat de firme de confecții precum Pandora Prod, Artifex sau Sorste . Industrie alimentară există în special legată de prelucrarea strugurilor (vinificație) și produse de panificație , însă la scară mai mică. Se mai remarcă societăți precum Vrancart Adjud (fabrică de hârtie și carton) – unul dintre principalii angajatori industriali rămași în județ. Agricultura generală (cereale, legume) este practicată în zonele de câmpie, dar adesea la nivel de subzistență, cu productivitate scăzută. Șomajul oficial în Vrancea a scăzut la 3,7% în 2022 , sub media națională, însă acest indicator este înșelător: populația activă s-a redus dramatic prin migrație, iar multe persoane din rural nu se înregistrează ca șomeri, trăind din agricultură sau ajutor de la rude. De fapt, date recente arată că Vrancea se află la coada clasamentului național la forța de muncă activă – mai puțin de o treime dintre locuitori au un loc de muncă, alături de județe precum Mehedinți . Aceasta reflectă îmbătrânirea populației și exodul tinerilor în alte zone sau peste granițe.

În ultimii ani, autoritățile și investitorii privați au demarat câteva proiecte majore menite să revitalizeze economia județului. Unul dintre ele este infrastructura de transport: mult-așteptata Autostradă A7 (Autostrada Moldovei), care va traversa Focșaniul legând Muntenia de Moldova, este în plină construcție. Tronsonul Focșani–Bacău a fost început, cu primele loturi deja realizate în proporție de ~50% în 2025 , iar autoritățile promit că se va putea circula de la Focșani la Adjud până la sfârșitul anului . Această arteră rutieră ar urma să scoată Vrancea din izolare, stimulând mobilitatea forței de muncă și atragerea de investiții. De asemenea, revitalizarea turismului montan se conturează ca obiectiv economic: stațiunea Soveja, odinioară perla turistică a Munților Vrancei (cunoscută și pentru aerul cel mai curat din România), a stagnat timp de 30 de ani, însă noua administrație a inclus proiectul de revitalizare a Sovejei în Strategia de Dezvoltare 2021–2027 . „Turismul este un pilon important pentru dezvoltarea județului Vrancea, însă, din păcate, în ultimii 30 de ani acest sector a fost neglijat administrativ. (…) Astăzi facem un prim pas real: includerea Sovejei în strategie” a declarat președintele Consiliului Județean . Acest demers sugerează o schimbare de viziune: punerea în valoare a potențialului local (viticol, montan, istoric) ca vector de creștere economică. Vrancea dispune de un patrimoniu natural și cultural bogat – de la pivnițele domnești și conacele din Odobești, la mausoleele eroilor Primului Război Mondial, cascadele și rezervațiile naturale din Munții Vrancei – care, cu investiții adecvate în infrastructură și promovare, ar putea diversifica economia dominată acum de agricultură și mici industrii.

Pe ansamblu, economia județului Vrancea se află într-o creștere lentă, dar constantă în ultimii ani, după căderea abruptă a anilor ’90. Camera de Comerț locală raporta creșterea numărului de firme noi (1.525 înființate în 2019 față de 1.099 în 2016) și scăderea insolvențelor , semn al unei relansări antreprenoriale. Totuși, drumul de la vii tradiționale la industrie modernă este departe de a fi parcurs integral. Vrancea încă se zbate cu provocările modernizării: lipsa capitalului autohton, forța de muncă tot mai rară, infrastructura insuficient dezvoltată și un decalaj față de județele mai urbanizate. Istoria recentă a lăsat răni adânci – fabrici dispărute și oameni plecați – dar județul încearcă să se redefinească economic, valorificându-și atuurile (vinul, resursele agricole, poziția geografică strategică) și învățând din lecțiile tranziției.

Educație: O generație în tranziție

Dacă economia Vrancei a fost zdruncinată după 1990, sistemul educațional local a trecut la rândul său prin transformări profunde – unele pozitive, altele dificile. Anii ’90 au fost marcați de tranziția curriculară (de la programa comunistă uniformă la una democratică) și de subfinanțare cronică: multe școli rurale din Vrancea au rămas cu infrastructura degradată moștenită din trecut, iar rata abandonului școlar a crescut pe fondul sărăciei. În același timp, o nouă generație de elevi și profesori s-a format în spiritul libertății de după Revoluție, dar adesea fără resurse materiale pe măsură. În mediul rural – unde trăiesc peste 67% dintre vrânceni – copiii s-au confruntat cu acces deficitar la educație de calitate, din cauza distanțelor mari până la școli, a drumurilor proaste și a dotărilor precare. Imaginea școlii de sat cu toaleta în curte și sobă pe lemne a persistat în Vrancea mult după anul 2000, reflectând decalajul față de mediul urban.

Treptat, însă, au apărut și schimbări pozitive. Prin eforturi locale și proiecte naționale, multe școli au fost renovate și modernizate, mai ales după aderarea României la UE. Un exemplu elocvent este Școala Gimnazială „Prof. dr. Gen. Gheorghe V. Zaharia” din comuna Popești, ridicată inițial în 1892, care timp de 130 de ani a funcționat cu dotări minimale. În 2022, cu sprijinul unui ONG și al comunității, clădirea a fost complet reabilitată: acoperiș nou, săli izolate termic, mobilier modern și echipamente IT în fiecare clasă . „Schimbarea se vede și la nivel mental”, mărturisește un profesor, explicând cum copiii sunt mai motivați să învețe într-un mediu primitor și tehnologizat. Astfel de povești de succes punctuale demonstrează impactul investițiilor în educație: elevii din Popești, obișnuiți să învețe cu haine groase iarna sub un acoperiș care ploua, beneficiază acum de condiții demne de secolul XXI și rezultate școlare în îmbunătățire.

La nivel județean, autoritățile au început să acorde o atenție sporită modernizării școlilor și pregătirii tinerilor pentru piața muncii. Consiliul Județean Vrancea a atras fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru dotarea unităților de învățământ speciale și a cabinetelor școlare cu echipamente moderne. Recent (2023–2025), s-au finalizat proiecte ce au adus: 3 laboratoare de informatică noi, 63 de săli de clasă digitalizate (conectate la internet și cu table inteligente), mobilier nou în 59 de clase și dotarea a 12 cabinete școlare (inclusiv cabinete psihopedagogice) . De asemenea, ateliere de practică – 4 la număr – au fost echipate pentru a susține învățământul profesional și tehnic în domenii cerute de economia locală . „Educația este fundația unei comunități puternice. Toate acestea au fost realizate pentru a oferi copiilor și tinerilor condiții demne de secolul XXI” afirmă Nicușor Halici, președintele CJ Vrancea, subliniind angajamentul autorităților de a sprijini școala .

Un alt pas important a fost făcut în educația universitară: din 2021, Vrancea are pentru prima oară cursuri universitare locale, marcând intrarea într-o nouă etapă. Două instituții de prestigiu – Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași și Universitatea din București – au deschis extensii la Focșani, în clădirea fostei Prefecturi Putna pusă la dispoziție ca spațiu universitar . Studenții vrânceni pot urma acum, chiar în orașul lor, programe de licență și master în specializări diverse: Limba și literatura română (cu o limbă modernă), Istorie, Drept și ordine publică, Matematici aplicate în predare, Administrarea afacerilor sau Consiliere psihologică . „Viitorii studenți din Vrancea pot studia acasă și își pot aduce aportul la revigorarea vieții educaționale din municipiu”, declara entuziast în 2021 Cătălin Toma, atunci președintele CJ Vrancea . Acest parteneriat între universități și autorități locale urmărește să reducă exodul tinerilor către centrele universitare mari și, pe termen lung, să creeze un nucleu de absolvenți care să rămână și să profeseze în județ. Rămâne de văzut în ce măsură aceste filiale universitare vor reuși să își atingă potențialul, însă inițiativa reflectă o conștientizare a nevoii de învățământ superior la nivel local.

Privind rezultatele, performanța educațională a Vrancei cunoaște o ușoară tendință de îmbunătățire în ultimul deceniu. După șocul anului 2011 (când introducerea camerelor de supraveghere la examenele naționale a redus drastic rata de promovare a Bacalaureatului peste tot în țară), liceele vrâncene au început să recupereze teren. În ultimii ani, județul s-a situat chiar ușor peste media națională la examene. De pildă, în 2022 rata de promovare la Bacalaureat în Vrancea a fost 74,0% (înainte de contestații) , puțin peste media națională de ~73,3% în acel an . În 2023, promovabilitatea a crescut la 79,4% pentru absolvenții promoției curente , menținând județul în plutonul mijlociu-superior. De remarcat că liceele de elită din Focșani – precum Colegiul Național Unirea sau Colegiul Pedagogic – dau anual absolvenți de top (medii generale peste 9.90 la Bacalaureat) , demonstrând existența unui nucleu de excelență academică. În același timp, diferențele rural-urban persistă: școlile din comune se confruntă cu rezultate mai slabe și absenteism. Unii elevi de la sate abandonează școala fie pentru că pleacă cu familia la muncă în străinătate, fie din lipsa de perspectivă. Populația școlară a județului este în scădere – fenomen cauzat de natalitatea redusă și emigrație – ceea ce a dus la comasarea unor clase și chiar la închiderea unor școli în comunitățile mici.

O caracteristică marcantă a generației tinere vrâncene este aspirația către mobilitate. Tot mai mulți tineri se înscriu la facultăți (fie în țară, fie în străinătate), iar cunoașterea limbilor străine a devenit obișnuită. În același timp, mulți dintre absolvenții străluciți ai Vrancei aleg să își construiască o carieră în marile orașe ale țării sau peste hotare, contribuind la fenomenul de „brain drain” local. În fața acestei realități, școlile și autoritățile locale încearcă să creeze motivații de revenire: parteneriate cu firme locale pentru stagii de practică, burse de studiu condiționate de întoarcerea ca profesionist în Vrancea, evenimente de tip career fair la Focșani etc. Un proiect ambițios este realizarea unui Campus profesional integrat, liceal și universitar până în 2026, care să includă ateliere dotate și spații de cazare pentru elevi din tot județul, orientați spre învățământul dual (tehnic) . Scopul este formarea unei forțe de muncă locale calificate – mecanici, electricieni, tehnicieni agricoli, specialiști IT – care să găsească apoi oportunități de angajare în Vrancea, contribuind la dezvoltarea economică a zonei.

Per ansamblu, educația vrânceană rămâne într-o tranziție continuă: de la lipsuri materiale și mentalități conservatoare spre inovație didactică și deschidere către lume. Generația tânără din Vrancea, născută după 1990, este prima care a crescut integral în libertate, cu internet, posibilitatea de a călători și cu acces la alte modele culturale. Rezultatele acestei generații încep să se vadă, atât în performanțele academice, cât și în gradul de conștientizare civică. Provocarea rămâne păstrarea tinerilor talentați aproape de casă și implicarea lor în revitalizarea județului. Cum vom vedea, aceasta este strâns legată și de climatul politic și de șansele economice locale.

Politică: De la administrație la implicare civică

Viața politică a județului Vrancea din ultimele trei decenii poate fi caracterizată prin continuitate, influența puternică a unor lideri locali și abia recent printr-o deschidere către schimbare și implicare civică mai amplă. În anii ’90, scena politică locală a fost dominată de fosta structură FSN/FDSN/PDSR (devenită ulterior PSD), partid succesor al comuniștilor, care a obținut constant majorități confortabile în Vrancea. Mentalul colectiv de după Revoluție – marcat de nevoia de stabilitate și de rețelele vechi de influență – a făcut ca opoziția să aibă puține șanse. Astfel, de la primul Consiliu Județean ales în 1992 și până spre anul 2020, puterea locală a fost aproape neîntrerupt în mâinile unui grup politic (centrat în jurul PSD) și ale unor personaje care au devenit veritabile „baroni locali”. Numele cel mai adesea asociat cu Vrancea în acest sens este Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean între 2000 și 2020, care și-a construit un fief politic greu de contestat vreme de două decenii. Oprișan, ajuns în fruntea județului la doar 35 de ani, a fost simbolul continuității post-decembriste: sub conducerea sa, Vrancea a rămas un bastion al social-democraților, livrând partidului printre cele mai mari scoruri electorale la fiecare rundă de alegeri. De pildă, la alegerile parlamentare din 2000 și 2004, PSD a obținut în Vrancea peste 50% din voturi, în timp ce partidele de opoziție s-au mulțumit cu fragmente din electorat. Participarea la vot în județ a fost în general ridicată la alegerile locale (peste media națională), semn al mobilizării intense în comunitățile rurale de către primari și rețelele locale de partid. Totuși, la alegerile parlamentare și prezidențiale, prezența a urmat trendul național descendent (de la peste 70% în anii ’90 la sub 40% în 2020), indicând și o anumită deziluzie a populației față de politică.

Sub această suprafață de stabilitate politică, rezultatele pentru cetățeni au fost mixte. Pe de o parte, administrația locală controlată de PSD a reușit să atragă fonduri guvernamentale pentru infrastructură de bază – drumuri județene, alimentări cu apă și reabilitări de școli – menținând un anumit status quo. Pe de altă parte, criticii au acuzat adesea clientelismul și lipsa de viziune strategică a conducerii de la Focșani. Investițiile majore în economie au ocolit județul, iar mulți tineri au plecat invocând atât lipsa locurilor de muncă, cât și nepotismul din instituțiile publice locale. Presa locală și națională a scris în repetate rânduri despre averile și influența baronilor locali din Vrancea, dar și despre pasivitatea cetățenilor care i-au reales în funcții. Un exemplu de declic civic s-a produs totuși în 2017, când sute de vrânceni (în special tineri din Focșani) au ieșit în stradă alăturându-se protestelor naționale împotriva OUG 13 (ordonanța de slăbire a legislației anticorupție). Deși numeric reduse față de marile orașe, acele proteste locale au arătat că și în județele considerate feude politice ale PSD există vocea societății civile.

Un moment de cotitură a venit la alegerile locale din 2020, când după 20 de ani de dominație social-democrată, Vrancea a schimbat conducerea Consiliului Județean. Cătălin Toma, candidatul coaliției de centru-dreapta (PNL-USR) și fost senator PNL, a reușit să-l învingă pe Marian Oprișan, capitalizând atât dorința de schimbare a unei părți a electoratului, cât și reculul PSD la nivel național . „Baronul” Oprișan a pierdut astfel șefia județului, marcând sfârșitul unei ere. Victoria lui Toma – și a altor candidați PNL care au câștigat primării importante (Adjud, Panciu, Mărășești) – a fost percepută ca un semn de însănătoșire democratică: alternanța la putere devenea posibilă chiar și într-un bastion roșu. Cu toate acestea, tranziția politică nu a fost simplă. Noua administrație a acuzat moștenirea grea – proiecte întârziate, datorii și un aparat administrativ obișnuit cu vechile practici – în timp ce vechea gardă și-a menținut influența prin rețeaua de primari PSD din multe comune. La Primăria municipiului Focșani, de exemplu, PSD a continuat să dețină funcția de primar: Cristi Misăilă, ales prima dată în 2016, a fost reconfirmat în 2020 și 2024 cu majoritate clară . Aceasta a dus la o coabitare tensionată între primarul municipiului și conducerea județeană de altă culoare politică, tensiuni ce s-au reflectat în întârzieri la aprobarea bugetelor locale sau dispute pe tema investițiilor (cum ar fi finanțarea festivităților locale versus lucrări de infrastructură).

În anii ce au urmat, implicarea civică a vrâncenilor a cunoscut pași mărunți dar semnificativi. Pe fondul schimbării generațiilor, se observă o creștere a societății civile locale: organizații nonguvernamentale și grupuri informale active în diverse domenii – de la protecția mediului (ex. acțiuni de împădurire pe versanții Vrancei, curațarea albiilor râurilor) până la inițiative culturale și educative. De pildă, proiectul BookLand care renovează școli sau ONG-urile de tineret ce au promovat participarea la vot au adus în prim-plan cetățeni dornici să contribuie la binele comunității, dincolo de partide. În mediul online, paginile de socializare dedicate orașelor și comunelor vrâncene au devenit forumuri de discuție unde oamenii semnalează probleme (gropi în asfalt, lipsa apei potabile, defrișări ilegale) și cer socoteală aleșilor locali. Presa locală – Ziarul de Vrancea, Monitorul de Vrancea sau Vrancea24 – a continuat să joace rolul de câine de pază, publicând investigații despre nereguli administrative și dând voce opoziției politice sau societății civile. Toate acestea indică un grad în creștere de implicare civică, chiar dacă încă la un nivel modest față de centrele urbane mari.

Pe plan politic, Vrancea a intrat recent (2024) într-un nou ciclu electoral care arată o competiție mai echilibrată între forțele politice. La alegerile locale din septembrie 2024, PSD a reușit să recâștige Consiliul Județean, avându-l ca vârf de lance pe Nicușor Halici (fost deputat PSD), semn că baza electorală tradițională rămâne puternică. Halici a preluat mandatul de președinte CJ la finalul lui 2024 și a transmis un mesaj de unitate și pragmatism, promițând continuarea proiectelor bune începute de precedesor și revitalizarea sectoarelor neglijate (precum turismul) . Pe de altă parte, în Consiliul Local Focșani și în consiliile comunale, reprezentarea opoziției (PNL, USR) este mai consistentă decât în trecut, asigurând dezbateri și contestări ale deciziilor majorității. Un alt fenomen politic național – ascensiunea partidului AUR (populist naționalist) – are ecou și în Vrancea: la alegerile prezidențiale din 2024 și 2025, candidatul susținut de AUR a obținut procente notabile în zonele rurale ale județului, ceea ce indică nemulțumiri și segmente de electorat care se simt neglijate de partidele tradiționale. Rămâne de văzut dacă aceste tendințe vor duce la o reconfigurare durabilă a scenei politice locale sau vor fi conjuncturale.

În concluzie, politica vrânceană post-1990 a pendulat între stagnare și înnoire. Dacă primele două decenii au fost caracterizate de dominația unui grup restrâns și de participare publică scăzută (dincolo de votul la alegeri), ultimii ani au adus semne de pluralism și implicare civică mai accentuată. Schimbarea de generații, influența diasporei (vrânceni plecați care compară administrația de afară cu cea de acasă) și digitalizarea comunicării publice au slăbit apatia locală și au pus presiune pe aleși să livreze rezultate. Politicul rămâne un factor esențial în evoluția județului – atât ca posibil motor al dezvoltării, cât și ca potențial obstacol dacă se alunecă din nou în practici opace. De aceea, implicarea civică – de la vot masiv la activism local – este privită tot mai mult ca garantul că Vrancea nu va mai petrece încă 30 de ani pe loc.

Cultură: Tradiție versus globalizare

Dintre toate domeniile, cultura Vrancei este poate cea mai strâns legată de identitatea sa și, totodată, cea mai provocată de modernitate. Județul are un tezaur cultural tradițional de invidiat, format în secole de istorie: obiceiuri populare unice, folclor bogat, meșteșuguri transmise din generație în generație și un renume național legat de vin. După 1990, păstrarea acestor tradiții s-a lovit de două forțe contrare: pe de o parte, dorul de rădăcini al comunităților locale și eforturile instituțiilor de cultură de a le conserva; pe de altă parte, valul globalizării, al uniformizării culturale și exodul tinerilor, factori care au slăbit transmiterea tradiției.

Imediat după Revoluție, autoritățile au făcut pași importanți pentru instituționalizarea culturii tradiționale. În 1995 a fost înființat Ansamblul Folcloric profesionist „Țara Vrancei” la Focșani , cu misiunea de a aduce pe scenă cântecele, dansurile și costumele populare din zona Vrancei și de a forma noi generații de artiști populari. Acest ansamblu – al cărui nume amintește de vechea autonomie răzeșească „Țara Vrancei” – a devenit emblema județului la festivalurile naționale și internaționale de folclor, câștigând premii și reprezentând România peste hotare. De asemenea, Centrul Cultural Vrancea a dezvoltat în fiecare comună ateliere de meșteșuguri (țesături, olărit, prelucrarea lemnului) și cercuri de dansuri populare pentru copii, încercând să transmită tradițiile către tânăra generație. Muzeul Vrancei, reorganizat după 1990, a pus accent pe secțiile de etnografie și istorie locală, organizând expoziții despre portul popular vrâncean, despre legenda Babei Vrâncioaia sau despre epopeea baladescă a Mioriței (care, conform unor surse, ar avea origini în zona Vrancei). Toate aceste demersuri au urmărit să mențină vie flacăra tradiției într-o perioadă în care mulți tineri își pierdeau interesul pentru obiceiurile vechi, fascinați fiind de cultura pop occidentală care invada televiziunile și, mai târziu, internetul.

Un rol central în viața culturală post-1990 l-au jucat festivalurile și evenimentele locale, repere anuale care au îmbinat tradiția cu spectacolul modern. Cel mai cunoscut dintre ele este, fără îndoială, Festivalul Internațional al Viei și Vinului „Bachus”, lansat la începutul anilor ’90 și ajuns astăzi la a 30-a ediție. Festivalul Bachus se desfășoară în fiecare toamnă, la Focșani, celebrând recolta viilor vrâncene și vinurile zonei. Cu timpul, a devenit cel mai important și longeviv eveniment de profil din România, dedicat podgorenilor și producătorilor locali de vinuri de calitate . Timp de câteva zile, Piața Unirii din Focșani se umple de standuri ale cramelor, butoaie și sticle de vin, terase cu preparate tradiționale și o scenă pe care evoluează atât artiști de muzică populară locală, cât și invitați de renume (muzică ușoară sau chiar artiști internaționali – în anii trecuți, nume ca Toto Cutugno sau Goran Bregović au concertat la Bachus, spre deliciul publicului). Sătenii din toate colțurile Vrancei vin la oraș îmbrăcați în costume populare, aducând struguri și must proaspăt, reînviind atmosfera târgurilor de altădată. Concursul Național de Vinuri „Bachus”, organizat în cadrul festivalului, a devenit la rândul său cel mai important concurs oenologic din țară, reunind jurați experți și zeci de probe de vin de la crame din toate regiunile . Evenimentul are și o latură cultural-educativă: lecții de degustare pentru public, expoziții de produse tradiționale Fabricat în Vrancea, precum și competiții culinare. Festivalul Bachus este, așadar, un exemplu reușit de convergență între cultură și economie, între tradiție și promovare modernă – autoritățile folosindu-l atât pentru a cinsti identitatea locală, cât și ca pe un brand de marketing teritorial.

Pe lângă Bachus, alte festivaluri punctează calendarul cultural al Vrancei. În preajma sărbătorilor de iarnă, de exemplu, Focșaniul găzduiește Festivalul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă, unde cete de colindători și urători din satele județului (și invitați din alte zone folclorice) prezintă publicului plugusorul, capra, jocul măștilor și alte datini străbune. Ansamblul „Țara Vrancei” are propriul spectacol tematic de Crăciun, iar în ultimii ani în centrul orașului se organizează și un Târg de Crăciun cu produse meșteșugărești locale, încercând să îmbine atmosfera tradițională cu modelul occidental al târgurilor de sărbători. De asemenea, Festivalul „Cântece de Viță Veche”, inițiat de Centrul Cultural Vrancea, este un concurs național de interpretare a muzicii tradiționale (folclor autentic) ajuns la a XIII-a ediție în 2022 – un eveniment prin care Vrancea se poziționează ca păstrătoare a folclorului românesc, atrăgând tineri interpreți din toată țara. În mediul rural, multe comune își sărbătoresc anual hramul sau ziua localității prin nedei și balciuri unde tradițiile locale ocupă loc de cinste: de exemplu, la Năruja are loc Festivalul Ciobănașul (dedicat transhumanței), la Jariștea un festival al pivnițelor domnești, iar în zonele de munte se mai organizează periodic șezători și tabere de meșteșuguri (țesut la război, sculptură în lemn) pentru copii.

Cu toate aceste eforturi de conservare, impactul globalizării și al modernizării asupra culturii locale este vizibil. Tinerii vrânceni, mai ales cei de la oraș, sunt tot mai conectați la cultura digitală globală – ascultă muzică internațională, urmăresc seriale pe Netflix, poartă haine de firmă – și mai puțin interesați de portul popular sau de dansul tradițional. În multe familii, bunicii vorbesc cu nostalgie despre cum „pe vremuri” tinerii știau să joace sârba și hora, pe când astăzi discoteca și rețelele sociale au luat locul balurilor satului. Migrația externă a avut și ea un efect: sate întregi și-au pierdut tinerii, rămânând cu populație îmbătrânită. Or, tradițiile populare se transmit în principal prin viu grai și practică comunitară; când tinerii lipsesc, unele obiceiuri riscă să se piardă. De exemplu, în satele de munte din Țara Vrancei, obiceiul secular al Nunților de la Năruja (ritual nupțial complex, cu costume și melodii unice) abia se mai păstrează, din cauza depopulării și a preferinței tinerilor căsătoriți pentru ceremonii mai simple, la oraș. La fel, meșteșuguri precum confecționarea măștilor de Anul Nou sau prelucrarea lemnului pentru obiecte casnice tradiționale sunt practicate acum doar de câțiva bătrâni meșteri, uneori fără ucenici.

Cu toate acestea, globalizarea culturală nu înseamnă doar pierderi, ci și oportunități. Paradoxal, unii dintre tinerii vrânceni plecați peste hotare au devenit mai interesați de cultura lor odată ce au fost expuși altor culturi. Diaspora vrânceană, numeroasă în Italia, Spania sau Marea Britanie, organizează adesea evenimente cu specific românesc – zile ale portului popular, festivaluri ale vinului românesc – la care tradițiile vrâncene sunt vedete. La un festival al românilor din diaspora (în Torino, de pildă), nu e de mirare să auzi cântece ca „La bodegă, măi bădiță” din repertoriul tarafului din Jitia sau să vezi dansată „brâulețul” vrâncenesc pe scenă. Acest fenomen de redescoperire identitară în străinătate are ecouri și acasă: în ultimii ani, în comuna Bordești, de exemplu, tinerii întorși din diaspora au inițiat un mic muzeu sătesc și ateliere de cusut ii, dorind să nu lase tradiția să apună. Mai mult, accesul facil la internet a permis arhivarea și promovarea culturii locale: pe YouTube există zeci de înregistrări cu rapsozi și dansatori din Vrancea, iar pagina de Facebook a Ansamblului „Țara Vrancei” adună mii de urmăritori, incluzând tineri care astfel iau contact cu folclorul local într-un mediu familiar lor.

Infrastructura culturală a județului s-a îmbogățit, de asemenea, după 1990. Focșaniul are astăzi un Teatru Municipal “Maior Gheorghe Pastia” renovat și bine întreținut (clădire-monument din 1913, reabilitată cu fonduri locale în anii 2000), unde se joacă atât piese de teatru clasic, cât și spectacole moderne. Tot în Focșani funcționează Ateneul Popular, o instituție de tradiție ce găzduiește concerte de muzică simfonică, coruri și evenimente literare – precum festivalul de muzică clasică „Classic for Teens” organizat anual pentru tinerii muzicieni. Bibliotecile publice (Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu”) s-au adaptat și ele epocii digitale, oferind acces la internet și organizând cluburi de lectură pentru elevi. În orașele mai mici (Adjud, Odobești, Panciu), Casele de Cultură locale continuă să ofere cursuri de dans, muzică și desen pentru copii, deși bugetele modeste limitează amploarea activităților. Un fenomen interesant post-aderare UE a fost influxul de micro-granturi pentru proiecte culturale: asociații locale au putut obține finanțare pentru festivaluri de mică anvergură, schimburi culturale internaționale (prin programul Erasmus+ și altele) și restaurarea unor monumente istorice (spre exemplu, biserici vechi, cruci de hotar, cule boierești din zona Vidra).

Identitatea culturală a Vrancei contemporane este așadar rezultatul unui echilibru fragil între tradiție și globalizare. Județul își promovează cu mândrie titlul de „Țara Viei și Vinului” – o marcă turistică și culturală în același timp – și investește în conservarea obiceiurilor care îl diferențiază. Totodată, noua generație aduce noi forme de expresie: pe străzile Focșaniului au apărut arte urbane (grafitti, muzică hip-hop locală), iar tinerii creează conținut online despre viața din Vrancea, îmbinând deseori umorul modern cu elemente dialectale sau locale. O astfel de fuziune simbolică a avut loc când un vlogger local a compus o melodie rap folosind linia melodică a cunoscutei balade „Miorița” și imagini de la stână din munții Vrancei – clip devenit viral printre tineri și apreciat și de folcloriști pentru creativitate.

Pe termen lung, provocarea va fi ca tradiția vrânceană – de la vin și folclor la ospitalitate – să nu devină doar un exponat de muzeu sau un spectacol ocazional, ci să fie integrată firesc în viața comunității, chiar și în era globalizării. Eforturile concertate ale instituțiilor, comunităților locale și diasporei pot asigura că Vrancea își păstrează sufletul, adaptându-se totodată la spiritul timpului.

Intersecții și influențe

Evoluția Vrancei în ultimele trei decenii demonstrează că domeniile economic, educațional, politic și cultural nu sunt insule separate, ci se influențează reciproc într-o rețea complexă de interdependențe. Pentru a înțelege pe deplin transformarea județului, trebuie privit la intersecția acestor dimensiuni.

Un prim exemplu este relația economie-educație. Prăbușirea industrială și lipsa locurilor de muncă bine plătite au alimentat exodul tinerilor către centre universitare mai mari sau către străinătate. Cu mai puține perspective acasă, mulți absolvenți vrânceni performanți au preferat să își continue studiile și apoi cariera în orașe ca București, Iași, Cluj sau în țări din Vest. Această migrație a creierelor a lăsat județul cu un deficit de specialiști tineri – medici, ingineri, profesori – afectând capacitatea de dezvoltare locală. Spre exemplu, în sistemul sanitar vrâncean, media de vârstă a medicilor a crescut, iar anumite posturi la spitalele din Focșani și Adjud rămân greu de ocupat. Similar, școlile din mediul rural se confruntă cu lipsa profesorilor tineri specializați, posturile fiind adesea ocupate de suplinitori sau de cadre în vârstă. Această situație creează un cerc vicios: economia slabă duce la exod de tineri, iar exodul de tineri limitează resursa umană calificată care ar putea revitaliza economia. Conform datelor recensământului din 2021, Vrancea este printre județele cu cea mai mică pondere a populației active ocupate – sub o treime dintre locuitori lucrează , ceea ce sugerează atât îmbătrânirea, cât și migrația tinerilor. Iar populația tânără (0-19 ani) a scăzut considerabil față de 1990, punând sub semnul întrebării sustenabilitatea pe termen lung a dezvoltării județului. În fața acestor realități, autoritățile încearcă să repare legătura economie-educație prin inițiative ca învățământul dual (colaborarea liceelor tehnice cu companii locale), burse de liceu condiționate de performanță sau facilități pentru tinerii antreprenori locali. Ideea de bază este că investind în educație (inclusiv în calificări cerute de piața muncii locale) se poate stimula economia, iar o economie mai puternică, la rândul său, va reține mai mulți tineri în județ.

Interdependența se vede și între politică și economie. Cazul stațiunii Soveja este grăitor: potențialul turistic al zonei a fost clamat de politicieni în campanii electorale, dar abia odată cu schimbarea de leadership în 2020-2021 s-a trecut la acțiuni concrete (includerea proiectului de revitalizare în strategia județeană) . Astfel, voința politică (sau lipsa ei) a avut un impact direct asupra valorificării resurselor economice locale. Tot politicile locale au influențat gradul de atragere a fondurilor europene: în perioada 2007-2020, județe similare ca profil (de exemplu, Buzău sau Bacău) au atras investiții private mai mari și proiecte cu fonduri UE în infrastructură, în timp ce Vrancea a rămas în urmă. Un studiu al Agenției de Dezvoltare Regională arăta că nivelul investițiilor străine directe din Vrancea era printre cele mai scăzute din regiunea Sud-Est , un posibil efect al reputației proaste create de administrația locală coruptă. Abia recent, cu guvernanță mai transparentă, Vrancea începe să devină interesantă pentru investitori (de exemplu, se discută despre un parc industrial agro-logistic lângă Focșani, care să profite de viitoarea autostradă A7). Tot politicul a jucat un rol în dinamica demografică: rețeaua de primari influenți a facilitat uneori status quo-ul – de pildă, tolerarea deficiențelor din educație sau din serviciile publice atâta vreme cât electoratul rămânea fidel. Însă pe măsură ce populația s-a informat mai mult (inclusiv prin diaspora), presiunea pe primari și pe consilierii locali să livreze rezultate a crescut, forțându-i să fie mai responsivi la nevoile economice (drumuri, utilități, internet broadband în sate etc.).

Legătura politică-cultură este și ea demnă de menționat. Sub conducerea veche, evenimentele culturale de anvergură (precum Festivalul Bachus) erau folosite și ca instrument de imagine politică – nu era ediție în care liderii județeni să nu fie prezenți pe scenă, alături de invitați, consolidând astfel capitalul simbolic al partidului în fața electoratului rural. În același timp însă, finanțarea constantă acordată acestor evenimente a însemnat salvarea unor tradiții. Fără bugetul alocat de Consiliul Județean, festivaluri ca Bachus sau Datinile de Iarnă nu ar fi rezistat; așadar, implicarea politicului a avut un efect pozitiv asupra culturii, chiar dacă uneori motivat de interese electorale. Pe de altă parte, schimbările politice bruște pot pune cultura pe plan secund: de exemplu, în 2021, când noua administrație PNL-USR a preluat conducerea CJ, s-au purtat discuții tensionate despre oportunitatea cheltuirii banilor pe festivaluri versus investiții “utile”. În final festivalurile s-au ținut, semn că tradiția locală are sprijin transpartinic – nimeni nu vrea să își asume politic oprirea unui eveniment iubit de comunitate.

Legătura subtilă dintre educație și cultură se vede în efortul de a transmite tinerilor gustul pentru tradiție. Fără o educație timpurie în spiritul respectului față de moștenirea culturală, globalizarea ar fi și mai accelerată. De aceea, multe școli din Vrancea includ în programă activități extrașcolare cu profil cultural: ansambluri de dans popular pentru elevi, ateliere de confecționat mărțișoare tradiționale, concursuri de eseuri despre istoria locală (de exemplu, Legenda Vrâncioaiei). Implicarea copiilor în astfel de proiecte crește coeziunea socială și îi ancorează în identitatea locală, ceea ce poate avea efecte benefice și pe termen lung – tineri mai atașați de locurile natale, deci poate mai dispuși să se întoarcă acasă după studii. În același timp, accesul sporit la educație aduce și mentalitate nouă în comunitate: generația cu studii superioare e mai tolerantă, mai deschisă la diversitate culturală. Un exemplu notabil a fost organizarea în 2018, la Focșani, a unui festival de teatru tânăr “Legenda Viva”, în care piesele clasice inspirate din mituri locale (Miorița, Ștefan cel Mare) au fost reinterpretate modern de trupe de adolescenți – un exercițiu de îmbinare a educației literare cu expresia culturală contemporană.

Nu în ultimul rând, legătura economie-cultură se reflectă în conceptul de branding de județ. Vrancea și-a dat seama că își poate folosi specificul cultural (vinul, folclorul) ca motor economic prin turism. Strategiile recente de dezvoltare pun accent pe economia culturală: crearea de rute turistice (Drumul Vinului Vrancea , turul mănăstirilor și al mausoleelor istorice), organizarea de festivaluri care să atragă vizitatori din afara județului și stimularea micilor afaceri locale (pensuni, ateliere artizanale). Astfel, cultura devine resursă economică, iar economia – dacă se dezvoltă – poate finanța și mai mult cultura. Este un cerc virtuos pe care județele cu viziune încearcă să îl genereze. Vrancea, cu reputația sa de zonă viticolă, are șansa de a se promova asemenea regiunilor viticole din alte țări (precum Toscana sau Bordeaux), unde oenoturismul leagă producția agricolă de evenimente culturale și de servicii turistice. Așa cum spunea un antreprenor local: „Nicăieri nu m-am simțit atât de bine ca aici, pe dealurile copilăriei mele… Mi-a venit ideea să fac un resort, să împărtășesc și altora frumusețea acestor locuri” . În aceste cuvinte se vede simbioza dintre dragostea de loc (cultura locală) și inițiativa economică.

În concluzie, intersecțiile între domenii ne arată că transformarea Vrancei nu poate fi fragmentată pe capitole izolate. Fiecare decizie sau fenomen dintr-un sector are unde de șoc în altele: o fabrică închisă afectează și școala (copii retrași când părinții pleacă la muncă afară), un festival reușit crește încrederea comunității și poate chiar participarea la vot, un primar vizionar poate salva un obicei local de la uitare, iar un dascăl dedicat poate inspira viitori antreprenori să rămână în satul natal. Povestea Vrancei post-1990 este, în esență, povestea adaptării interconectate – un mecanism social în care progresul depinde de alinierea educației cu economia, a politicii cu interesele comunității și a culturii cu prezentul.

Concluzie: Încotro se îndreaptă Vrancea?

Privind în ansamblu cele peste trei decenii trecute de la căderea comunismului, județul Vrancea apare ca un spațiu al contrastelor și al rezilienței. A cunoscut și regres – odată cu prăbușirea industriilor care îi asigurau bunăstarea, cu exodul masiv al forței de muncă și cu stagnarea unor comunități rurale. A cunoscut însă și progres – modernizarea infrastructurii și a școlilor, revitalizarea tradițiilor prin evenimente noi, alternanța politică democratică și, nu în ultimul rând, succesul unor sectoare economice de nișă (vinul, confecțiile) care îi poartă numele peste hotare.

Astăzi, Vrancea se află într-un punct de răscruce. Pe de o parte, se confruntă cu provocări structural-demografice serioase: populație în scădere (335.000 rezidenți în 2021, cu 5.000 mai puțini decât în 2011 și mult sub cei ~393.000 câți erau în 1992), îmbătrânirea comunităților rurale (vârsta medie a crescut la 42,5 ani ) și un dezechilibru între generații (tinerii sunt puțini, iar dintre aceștia mulți își doresc să plece). Pe de altă parte, județul are oportunități istorice de dezvoltare: finalizarea Autostrăzii A7 îl va conecta la coridoarele comerciale, noile investiții prin PNRR pot îmbunătăți servicii publice cheie (sănătate, apă-canal, educație digitală), iar brandul său cultural unic poate fi un vector de creștere în era economiei experiențiale.

Întrebarea „Încotro se îndreaptă Vrancea?” rămâne deschisă, răspunsul depinzând de modul în care va fi gestionat echilibrul între tradiție și modernitate. Va reuși Vrancea să-și valorifice potențialul agricol și turistic într-un mod sustenabil, păstrându-și totodată tinerii acasă? Se vor putea crea suficiente locuri de muncă atractive în următorul deceniu, astfel încât statisticile migrației să se inverseze măcar parțial? Și, poate cel mai important, va continua societatea locală drumul către implicare civică și buna guvernare, consolidând încrederea cetățenilor că viitorul județului stă și în mâinile lor, nu doar ale liderilor?

Semne de optimism există. Autoritățile locale actuale, indiferent de culoare politică, par să conveargă spre obiective comune – revitalizarea turismului, sprijinirea educației și atragerea de investitori. „Chiar cred că putem aduce turiști care să viziteze toate bogățiile acestui județ! Sunt vrâncean, iubesc Vrancea și cred sincer că avem un județ cu un potențial imens” , declara recent președintele Consiliului Județean, pledând pentru o strategie coerentă de promovare a patrimoniului local. Este o viziune împărtășită de mulți vrânceni, atât din țară cât și din diaspora, care își doresc să vadă județul înflorind.

Pe de altă parte, lecțiile ultimilor 30 de ani avertizează că potențialul singur nu este suficient – el trebuie dublat de acțiune eficientă, integritate și perseverență. Vrancea a mai avut perioade în care „s-a vorbit mult, dar nu s-au implementat măsuri concrete” , după cum recunoștea un oficial referindu-se la turismul neglijat. Pentru a evita repetarea istoriei, administrația și comunitatea vor trebui să colaboreze real, nu doar declarativ.

În anii ce vin, succesul Vrancei se va măsura în indicatori preciși: oprirea declinului demografic (poate chiar întoarcerea unor familii de tineri), creșterea gradului de ocupare a forței de muncă local (de la sub 30% către o cifră mai aproape de media națională ~40-45%), diversificarea economiei (mai multe IMM-uri locale, nu doar agricultură și confecții), menținerea unei rate bune de promovare școlară și, de ce nu, apariția unor noi lideri din rândul tinerei generații care să continue schimbarea. La orizont se întrezăresc deja figuri de tineri antreprenori, profesori sau activiști vrânceni care s-au făcut remarcați – ei ar putea forma nucleul unei elite locale capabile să ducă județul mai departe.

Vrancea viitorului se vrea a fi un loc unde autostrada aduce investiții, dar căruța cu butoaie de vin încă mai străbate satul pitoresc; unde copiii învață programare pe laptop în clasă, dar știu și doinele bătrânești ale bunicilor; unde administrația digitalizată atrage fonduri, dar horitoarele și rapsozii mai au loc pe scenă. Pe scurt, un județ care îmbină rădăcinile cu aripile – rădăcinile tradițiilor și comunității, aripile progresului și deschiderii. Drumul nu este ușor, însă dacă ultimii ani ne-au învățat ceva, este că Vrancea are capacitatea de a renaște din dificultăți și de a se reinventa. Iar transformarea nu se oprește aici: povestea județului continuă să se scrie, cu provocări și speranțe la fiecare pas, într-un perpetuu echilibru între vechi și nou.

Surse:

• Borcea, Ștefan – „Ce s-a ales de industria Vrancei în ultimii 30 de ani. Are mai mulți muncitori plecați în străinătate decât acasă”, Adevărul .
• Date statistice – Camera de Comerț și Industrie Vrancea, raportate de Consiliul Județean Vrancea .
• Rezultate recensământ 2021 – Ziarul de Vrancea .
• Comunicat CJ Vrancea – „Educație modernă pentru fiecare copil”, 2025 .
• Agenția Națională de Presă AGERPRES – declarații oficiale Nicușor Halici (CJ Vrancea) despre Soveja .
• Date viticultură – Adevărul, „Cele mai mari podgorii din România” ; AGERPRES, „Vrancea: cea mai mare suprafață viticolă din țară” .
• Comunicat ISJ Vrancea – rezultate Bacalaureat 2023, Monitorul de Vrancea .
• Consiliul Județean Vrancea – prezentare Festivalul Bachus și date economice județene .